Introducere Uleiuri esentiale» Ulei esential de Roinita (10 ml)


        

Ulei esential de Roinita (10 ml)

Melissa officinalis (10 ml)

img

 

Numar produs: NEMO0010
INCI: MELISSA OFFICINALIS LEAF OIL
Ambalaj: se livreaza in sticla bruna de 10 ml cu picurator
Preţ fără TVA: 13,00 lei
Preţ cu TVA (0.0 %):
13,00 lei

în coş:
  buc  

Variante ale acestui produs

Imagine:
Numar produs / Denumire marfă:
 
Preţul:
Ulei esential de Roinita (20 ml)
NEMO0020
Ulei esential de Roinita (20 ml)
Preţ 24,00 leiimg
Ulei esential de Roinita (30 ml)
NEMO0030
Ulei esential de Roinita (30 ml)
Preţ 33,00 leiimg

Ulei esential de Roinita

 

Uleiul esenţial (volatil) de Roiniţă este extras din planta Melissa officinalis (cunoscută şi sub denumirea de iarba stuparului), din familia Labiatae.

Acest ulei esenţial poate fi folosit în aromoterapie pentru a limpezi mintea, având în același timp un efect sedativ, calmează bătăile inimii și palpitațiile. De asemenea, este utilizat pentru a corecta problemele menstruale. Are rezultate excelente în lupta împotriva leziunilor herpetice (herpes simplex), precum și a infecțiilor fungice, dar într-o măsură mai mică.

Roiniţa este o plantă din regiunea mediteraneană ce crește aproximativ 60 cm înălţime, în soluri cu un conținut ridicat de fier. Roinița crește spontan şi pe teritoriul României, dar pe arii restrânse, în sud-vestul țării, în zone ferite de pe lângă păduri și luminișuri în Oltenia și în Banat. Se cultivă însă în grădini și așezăminte monahale. Odată ce planta s-a stabilizat este greu de eradicat. Are frunze mici, zimţate, ușor păroase și flori mici de culoare alb-roz.

Se aseamănă la înfățișare cu urzica (Urtica dioica), deși aceasta din urmă aparține unei familii cu totul diferite. Frunzele de roiniță sunt de un verde mai pronunțat, aproape închis la culoare și ele exud o aromă plăcut mirositoare asemănătoare lămâii atunci când sunt presate între degete.

Roinița este o plantă meliferă și inflorescența ei este vizitată de numeroase insecte; de asemenea din cauza mirosului pronunțat care atrage albinele este folosită de apicultori atunci când capturează un roi (se freacă pereții stupului) sau când vor să unifice două familii; de aici și denumirea plantei (de la roi de albine).

Uleiul esenţial de roiniţă are o aromă proaspătă, de lămâie, ușor dulceagă, este galben pal la culoare şi cu o vâscozitate apoasă.

Uleiul esenţial de roiniţă se extrage din frunzele şi florile proaspete de roiniţă prin distilare cu vapori, cu un randament de 0,01-0,02%.

Principalele componente chimice ale uleiului de roiniţă sunt: trans-ocimen, cis-ocimen, 3-octanon, methyl hepenon, cis-3-hexenol, 3-octanol, 1-octen-3-ol, copaen, citronellal, linalool, b-bourbonen, caryophyllen, a-humulen, neral, germacren-D, geranial, geranyl acetat, d-cadinen, y-cadinen, nerol şi geraniol.

Proprietăţile terapeutice ale uleiului esenţial de roiniţă sunt: antidepresiv, antispastic, bactericid, carminativ, cordial, diaforetic, emenagog, febrifug, hipotensiv, nervin, sedativ, stomacal, sudorific și tonic.

Uleiul de roiniţă calmează nervii și are calități excelente în combaterea depresiei. Are un efect sedativ, ajută în cazurile de isterie și panică, ajută la încetinirea bătăilor inimii, scade tensiunea arterială și este un tonic pentru inimă. Ajută la reglarea ciclului menstrual şi la calmarea durerilor menstruale.

Are un efect benefic asupra sistemului digestiv, ajută în cazurile de greață, vărsături, flatulență, dispepsie și dizenterie și poate scădea febra. Ajută în cazul durerilor de cap și migrenelor asociate cu răceala.

Atunci când tratamentul este început în stadii incipiente, acesta poate fi, de asemenea, utilizat ca un tratament topic pentru leziuni herpetice (herpes simplex).

Uleiul de roiniţă se combină foarte bine cu uleiurile de busuioc, mușețel, trandafir, geranium, tămâie, lavandă și ylang-ylang.

 

Precauţii:

Uleiul esenţial de roiniţă poate irita pielea şi trebuie folosit cu precauţie. Din acest motiv nu trebuie utilizat în timpul sarcinii şi de persoanele cu piele sensibilă.

Uleiurile esenţiale nu trebuie să fie utilizate nediluate şi nu trebuie să fie folosiste pentru uz intern.

Nu se vor lăsa la îndemâna copiilor.

Dacă folosiţi un ulei esenţial pentru prima dată, trebuie efectuat întotdeauna un test de sensibilitate cu un plasture timp de 24 de ore pe o mică parte de piele mai puţin sensibilă (după ce s-a diluat în mod corespunzător într-un de ulei de bază adecvat).

Uleiurile esenţiale se păstrează închise ermetic, în locuri uscate şi răcoroase, ferite de căldură şi lumină.

 

Disclaimer:

Informaţiile furnizate pe acest site sunt doar informaţii de interes personal şi nu pot fi considerate sfaturi medicale.  Acest site nu este destinat să ofere indicaţii de  tratament medicamentos pentru nici o boală. Vă rugăm să consultaţi medicul sau farmacistul dacă aveţi orice fel de probleme de sănătate.

 

 

SUMAR

Principalele beneficii ale uleiului esenţial de roiniţă constau în capacitatea acestuia de a calma nervii şi inima, sistemul digestiv, de a ameliora durerile și de a scădea febra.

 

Aromoterapie

Uleiul esenţial de roiniţă poate fi folosit în terapia cu vapori şi poate ajuta la combaterea depresiei, la combaterea greței, la calmare, la relaxare, la reducerea febrei şi la îndepărtarea durerilor de cap.

 

Combinat în ulei de masaj sau diluat în baie

Uleiul esenţial de roiniţă se foloseşte combinat în ulei de masaj sau diluat în baie pentru a ajuta în caz de febră, dureri de cap, depresie, senzație de nervozitate, stress, infecții fungice.

 

În creme sau loţiuni

Deşi, datorită conţinutului ridicat de aldehide, uleiul de roiniţă poate cauza reacţii alergice, utilizat în creme sau loţiuni poate fi util împotriva infecțiilor fungice, precum şi pentru combarea cheliei şi a pierderii părului.

PĂRERILE ŞI ÎNTREBĂRILE VIZITATORILOR

Până acum nu a fost adăugat nici un comentariu. Adăugaţi comentariul sau întrebarea dumneavoastră.

comment

ZWIyM