Introducere » Uleiuri esentiale » Ulei esential de Fenicul (10 ml)
Uleiul esenţial (volatil) de Fenicul este extras din Foeniculum vulgare var. dulce (de asemenea, cunoscut sub numele de F. officinale, capillaceum F. și Foeniculum Anethum), din familia Umbelliferae (Apiaceae).
Acest ulei esenţial este folosit în aromoterapie pentru a stimula curajul, hotărârea și puterea în fața adversității, ajutând în același timp o gamă foarte mare de probleme digestive, luptă împotriva obezității, curăţă tenul gras şi combate ridurile.
Feniculul este o plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cilindrică, fin striată longitudinal, înaltă până la doi metri și ramificată începând de la bază. Frunzele, prevăzute la bază cu o teacă dezvoltată, sunt alungit-triunghiulare și multipenat-partite. Florile sunt mici, galben-aurii, dispuse în umbele mari, terminale. Fructele mature sunt de culoare cenușie sau brun-verzuie, au miros plăcut și gust dulceag. Se aseamănă cu mărarul, cu care poate poleniza încrucișat, rezultând semințe lipsite de aromă.
Uleiul esenţial de fenicul are o aromă ierboasă, un miros ușor picant, la fel ca cel de anason, este transparent sau galben pal la culoare şi cu o vâscozitate apoasă.
Uleiul esenţial se extrage din semințe zdrobite de fenicul prin distilare cu vapori și un randament de 2 - 4%.
Principalele componente chimice ale uleiului de fenicul sunt: a-pinene, myrcene, fenchone, trans-anethole, methyl chavicol, limonene, 1,8-cineole şi anisic aldehyde.
Proprietăţile terapeutice ale uleiului esenţial de fenicul sunt: aperitiv, antiseptic, antispastic, carminativ, depurativ, diuretic, emenagog, expectorant, galactagog, laxativ, stimulent, aperitiv, tonic, splenic și vermifug.
Uleiul de fenicul este un remediu eficient pentru sistemul digestiv, pentru probleme cum ar fi flatulență, constipație, colici, greață, vărsături, anorexie, dispepsie și sughiț. Acesta mai este folosit în cazurile de obezitate, deoarece creează un sentiment de saţietate, și ,de asemenea, ajută la dispersia celulitei întrucât are un efect diuretic.
Pentru minte este folosit pentru a stimula curajul, hotărârea și rezistența în fața adversității.
Este, de asemenea, folosit pentru demachiere având un efect de tonifiere asupra pielii, ajutând la curăţarea tenului excesiv de gras, ajută la prevenirea şi combatere a ridurilor (datorită proprietăților estrogenice ale uleiului).
Uleiul de fenicul are un efect de tonifiere asupra splinei și a ficatului, care vă ajută în cazurile de consum de băuturi și alimente în exces.
Uleiul de fenicul se combină foarte bine cu uleiurile de geranium, lavandă, trandafir și lemn de santal.
Precauţii:
Uleiul esenţial de fenicul este un ulei puternic și nu ar trebui să fie utilizat în doze mari, deoarece ar putea avea un efect narcotic. Acesta ar trebui să fie evitat cu totul în timpul sarcinii și în cazuri de epilepsie.
Uleiul esenţial de fenicul conține cantități mari de trans-anetol și, pentru acest motiv, trebuie să fie evitat de persoanele cu cancer de natură estrogenă, precum și de mamele care alăptează, femeile însărcinate și femeile care suferă de endometrioză.
SUMAR
Principalelel beneficii pe care le poate aduce uleiul esenţial de fenicul constau în relaxarea sistemului digestiv și tonifierea pielii.
Aromoterapie
În terapia de vapori, uleiul esenţial de fenicul este folosit ca un stimulent al apetitului, în cazuri de anorexie, și pentru a stimula curajul și puterea, în fața adversității.
Combinat în ulei de masaj sau diluat în baie
Uleiul esenţial de fenicul se foloseşte combinat în ulei de masaj sau diluat în baie pentru a ajuta la relaxarea unui stomac balonat, flatulenţă excesivă, colici, constipaţie şi alte prbleme digestive. Acționează ca un diuretic, fiind folosit pentru a elimina excesul de apă și pentru a ajuta la dispersia celulitei.
În creme sau loţiuni
Atunci când este utilizat într-o cremă sau loțiune, uleiul esenţial de fenicul poate fi de ajutor pentru îngrijirea pielii în general, dar mai ales pentru dispersia vânătăilor şi a edemelor, lăsând un ten mat, ajută la eliminarea excesului de grăsime în cazurile de ten gras şi combate ridurilor pielii mature. De asemenea este util pentru dispersia celulitei.