Acest site foloseste cookie-uri pentru a imbunatati experienta de navigare. Daca folositi website-ul nostru, sunteti de acord cu salvarea de cookie-uri in calculatorul / dispozitivul dumneavoastra. Pentru mai multe optiuni cu privire la cookies, accesati sectiunea setari a browser-ului dumneavoastra.

Introducere » Uleiuri esentiale » Ulei esential de Chiparos


        

Ulei esential de Chiparos

Cupressus sempervirens


3x
Stoc epuizat

 

Numar produs: NECSE000
INCI: CUPRESSUS SEMPERVIRENS OIL
Ambalaj: se livreaza in sticla bruna cu picurator
Cantitate (ml)
Preţ fără TVA : 9,50 lei
Preţ cu TVA (0 %):
9,50 lei

 

Ulei esenţial (volatil) de Chiparos

 

DESCRIERE:

Uleiul esenţial (volatil) de CHIPAROS este extras din ramurile tinere si frunzele arborelui CHIPAROS (Cupressus sempervirens). Chiparosul este un arbore rășinos din familia cupresaceelor, originar din sud-estul Europei, nordul Africii și vestul Asiei, de circa 25 m, care traieste peste 1000 de ani (in greaca "sempervirens" inseamna "viaţă veşnică"). Este un arbore vesnic verde, are o forma conica, lemnul este rezistent si parfumat - fenicinii si cretanii l-au folosit la constructia de nave si case, grecii sculptau statuile zeilor, iar egiptenii confectionau sarcofage din el. Legenda spune ca crucea lui Isus a fost făcuta din lemn de chiparos. Frunzele chiparosului sunt mici, iar conurile femele sunt sferice de marimea unei nuci. Azi, se cultivă ca arbore ornamental în regiunile mediteraneene.


Metoda de obtinere: distilarea cu aburi a ramurilor

  • Tara de provenienta: India
  • Aspect: lichid clar galben deschis cu vascozitate redusa si miros lemnos, rasinos, racoritor.
  • Nota parfumului: de mijloc
  • Yin /Yang: Yin
  • Solubilitate: solubil in ulei si alcool, insolubil in apa
  • Constituenti principali: alfa-pinene, d-3-carene, sabinene, limonene, Camphene, Terpinolene.
  • Se combina bine cu: bergamota, geranium, lavanda, lamaie, pin, maghiran, fenicul, tea tree, cedru, portocala, santal, salvie, ienupar, trandafir, iasomie, cardamom s.a.

Uleiul esential de chiparos are un efect calmant și liniștitor asupra nervilor, este vasoconstrictor (vene varicoase, hemoroizi) și benefic pentru tractul respirator (in tuse si bronsita). Acțiunea antispasmodica il face foarte util in astm, tuse convulsiva si gripa. În plus, ulei de chiparos calmeaza crampele musculare, ajuta la reglarea ciclului menstrual, ușureaza dureri reumatice si artritice, și este, de asemenea, benefic pentru tenul gras, congestionat.

PROPRIETATI:

Cosmetice:

- anticelulitic      - anticuperozic    - diuretic

- astringent        - antiseptic         - sudorific

- tonic cutanat    - deodorant

Terapeutice:

- tonic circulator - tonic limfatic    - antispasmodic

- antiseptic         - hemostatic       - vasoconstrictor

- tonic respirator - sedativ            - echilibrant nervos

RECOMANDARI SI MOD DE UTILIZARE:

  • In cosmetica: uleiul esential de chiparos se foloseste in produse (creme, unguente, s.a.) pentru ingrijirea pielii cuperozice, in produse pentru tratarea celulitei, a retentiei de apa, in deodorante pentru reglarea transpiratiei excesive, in produse parfumante barbatesti, in aftershave si alte cosmetice. De asemenea, uleiul esential de chiparos se foloseste in unguente pentru varice, picioare grele sau umflate. Diluat in ulei vegetal (1ml ulei esential in 50 ml ulei vegetal) se foloseste la masajele pentru drenaj limfatic. Uleiul de chiparos este recomandat in produsele de ingrijire destinate tenului gras deoarece ajuta la refacerea balantei hidro-lipidice a pielii si in produse cosmetice pentru parul gras. Acest ulei are efect antimatreata si impiedica caderea firelor de par.

Dozajul recomandat este de 0.5-2%.

 

  • In aromoterapie: uleiul esential de chiparos pulverizat in incaperi purifica si reimprospateaza aerul, folosit in vaporizatoare sau lampi  creeaza o atmosfera armonioasa pentu persoanele nervoase, iritate, labile psihic, ajuta la reglarea somnului. Poate fi inclus in unguente folosite pentru tuse, bronsite, astm sau dureri menstruale.

 

Acest ulei poate fi adaugat (cateva picaturi) in sampon pentru prevenirea caderii parului si pentru a inlatura matreata. In apa de baie pot fi adaugate cateva picaturi (diluate intr-o lingura cu lapte) pentru efectul linistitor si calmant.

Ulei de chiparos se foloseste in vaporizator sau lampa de aromoterapie in caderi nervoase, stres. In inhalatii este foarte util in raceli, tuse.

 

Precauţii:

Unii compusi pot avea risc alergic la persoanele sensibile.

A nu se utiliza de catre persoanele epileptice, hipertensive, care sufera de tromboflebita.

Nu se utilizeaza in perioada sarcinii si a alaptarii si nici pentru copii.

 

PĂRERILE ŞI ÎNTREBĂRILE VIZITATORILOR

Până acum nu a fost adăugat nici un comentariu. Adăugaţi comentariul sau întrebarea dumneavoastră.

ZDc0NzF